OMUL de Metrou Pipera

Sa mergi in fiecare zi, dimineata si dupa-amiaza, cu metroul spre/dinspre Pipera, este o experienta unica … o experienta care te schimba ca om, ca personalitate! In bine … credeti-ma! Eu, dupa 4 ani de naveta cu metroul, nici nu ma mai recunosc! Am urcat la un alt nivel pe scara adaptabilitatii biologice … sunt un OM NOU … OMUL de Metrou Pipera!

Am trecut, in toti acesti ani, printr-un proces intens de dezvoltare personala atat fizica dar mai ales psihica! Si nu glumesc catusi de putin! Dati-mi voie sa va explic!

OMUL de Metrou Pipera – o culme a adaptabilitatii fizice

Aventura mea catre si dinspre Pipera a inceput intr-un martie rece si ploios. Si, pentru a intelege pe deplin cat de intensa a fost schimbarea pentru mine, va spun doar ca veneam dupa ani buni de traseu Centru – Baneasa cu masina personala.

Credeam despre mine, pana atunci, ca sunt o tipa rezistenta, doar facusem fata cu brio (a se citi cu mintea intreaga) orelor fara numar de asteptat in trafic in care, singura in masina personala, imi ocupam timpul cum puteam, ascultam radio, invatam limbi straine, mancam, ma fardam, faceam lectii cu copilul, vorbeam la telefon cu toate cunostintele (evident cu dispozitiv “hands free” ?).

Dar nu … nimic nu ma pregatise anterior pentru experinta drumului cu metroul catre Pipera! Cand am coborat in prima zi in statia de metrou Piata Unirii 1 am crezut ca avusese loc un dezastru, erau acolo mii de oameni … peste tot … pe holurile de acces, pe scari, pe peroane … iar pasajul … pasajul dintre Unirii 1 si Unirii 2 … a fost o proba de supravietuire! Nu am trait nicicand sentimente mai intense de claustrofobie si de panica precum cele pe care le-am simtit, atunci, in acel pasaj, blocata in suvoiul compact de oameni.

Ati experimentat vreodata acel suvoi … acel torent care dimineata curge pe directia Unirii 1 spre Unirii 2 iar dupa-amiaza invers? Ar fi gresit sa ne gandim la el ca la o suma de individualitati independente … nu … el este o entitate compacta, de sine statatoare in care tu, omul, esti o doar o infima celula a carei vointa, dorinta, putinta nu mai reprezinta nimic! Odata integrat pe traiectorie ai incetat sa mai reprezinti ceva … nu mai ai optiuni proprii … de acum si pana la iesirea din tunel TU nu mai existi!

Apoi a urmat acomodarea cu colectivitatea din metroul catre Pipera. Stiti ce spun? Exact ca acomodarea traita de prichindeii nostri atunci cand merg pentru prima data la gradinita. In 6 luni de zile am fost racita aproape non stop … nu a existat virus gripal pe care sa nu il fi testat, nevralgie posibila sau imposibila pe care sa nu o fi experimentat. M-au durut pe rand sau toate odata, capul, urechile dintii, ochii … nici nu stiam pana atunci ca ochii pot durea. Am incercat tot echipamentul de protectie: esarfe, ochelari. caciula, masca … nimic nu a functionat!

Dar a trecut si priviti-ma acum … sunt cea mai rezistenta versiune a mea … as putea spune chiar “-Sunt X … si de 3 ani nu am mai racit!”

Iar acesta este cel mai mic upgrade fizic pe care l-am cunoscut!

Eu, cea care inainte se ferea de orice adiere de vant, cea pentru care curentul era un balaur cu sapte capete, stau acum neclintita in metroul catre Pipera in timp ce jeturi de aer ma invaluie din toate directiile. Pentru ca in metrou circula mult … mult aer… prin toate geamurile deschise … prin toate gurile de ventilatie … aer mai rece, aer mai cald, aer mai parfumat sau dimpotriva. Sa te piepteni dimineata inainte de plecare este un lucru absolut inutil daca mergi cu metroul spre Pipera, Cel mai bine este sa iti legi parul strans intr-o impletitura cat mai ferma si sa speri ca la fel vor face si celelalte doamne sau domnisoare din preajma ta … pentru ca in metroul de Pipera se pot intampla dezastre … Suvoaiele necontrolate de aer care te invaluie din toate partile pot face lucruri nebanuite! Pot, de exemplu, sa-ti incurge suvitele in nasturii de la paltonul vecinului de suferinta, pot sa se ataseze profund de buclele libere ale vreunei alte tinere domnisoare, sau mai rau pot sa intre in ochii si gura celui de langa tine. 

Deci dragele mele, pieptanatul se face dupa … dupa ce ajungeti la serviciu!

Sa vorbim acum despre echilibru … acea abilitate a omului de a se mentine in pozitie verticala. Ooooo, aici evolutia mea a atins cote maxime! Ati fost vreodata la bowling? Sunt sigura ca da! Stiti, asadar, cat de frumos stau popicele … aliniate, una linga alta, in pozitie verticala. Cam asa, frumos aliniati in pozitie verticala, dar si puternic lipiti unii de altii, stau calatorii in metroul de Pipera! Si sigur va amintiti si de mingea de bowling … aceea care darama, dintr-o lovitura, multe popice. Ei bine eu eram bila, elementul acela greu controlabil care izbeste si darama! Cum reuseam?! Habar nu am! Pentru mine pornirile si opririle trenului, chiar si in conditiile in care ma ancoram puternic, erau devastatoare! Atat de devastatoare incat aproape reuseam sa daram o masa compacta de oameni verticali, stabili si aproape lipiti unii de altii! Acum …?! Acum sunt un Guru al echilibrului! Simt si anticipez miscarile trenului … calculez intr-o fractiune de secunda cumulul de forte care ar putea actiona asupra mea, inertia nu mai are niciun secret pentru mine. Sunt perfect stabila si intr-un picior si pe varfuri si cu fata la sensul de mers dar si cu spatele. Ma tin de bare doar pentru amuzament!   

Cat despre plamanii mei, ei bine, nici scafandru daca ma faceam nu mi-i exersam atat! Caci in metroul de Pipera trebuie sa ai plamani puternici, sa poti sa inspiri/respiri perfect controlat: des si profund in statii (cand intra pe usile deschise aer cat de cat respirabil) si aproape deloc la nevoie. Pentru ca, in metroul de Pipera, nu stii niciodata ce poti trage pe nas … plaja de optiuni este infinita. Si sa nu credeti ca a inspira o sticla intreaga de parfum pe care domnisoara de langa a varsat-o pe dansa inainte sa iasa din casa, sigur din greseala, este o provocare mai mica decat sa inspiri urmele petrecerii cu mici si bere, de cu o seara inainte, a altui vecin de calatorie.

OMUL de Metrou Pipera – o culme a adaptabilitatii psihice

Ar fi profund gresit din partea voastra sa credeti ca, mental vorbind, putem ramane la fel dupa o perioada mai lunga de calatorie cu metroul de Pipera. Sa reusesti sa te urci cat mai repede intr-un metrou de pe ruta Pipera la o ora de varf (si cand spun repede ma refer la trenul numarul doi sau maxim trei care trece prin fata ta) este o performanta care se obtine greu.

Pentru a reusi ai nevoie, cert, de:

• Spirit de observatie si abilitati de analiza – care sa te ajute sa identifici, cu cat mai mare acuratete tiparele generale (unde opresc trenurile, unde se vor pozitiona usile, cum se distribuie de obicei pasagerii aflati in asteptare pe lungimea peronului) dar si elementele de conjunctura (tipul de calatori aflati in acel moment pe peron, dupa ce interval de timp va sosi urmatoarea garnitura de tren, etc)
• Gandire logica – care sa te ajute sa integrezi si sa prelucrezi mental, in cel mai scurt timp, toate variabilele identificate anterior si sa elaborezi strategia potrivita situatiei concrete in care te gasesti. Practic trebuie sa alegi locul ideal in care sa te pozitionezi in asa fel incat una dintre usile trenului ce va veni sa se deschida exact in fata ta iar colegii de peron din aceea zona sa fie, mental, mai slabi decat tine (plictisiti, usor coplesiti de aglomeratie, distrasi de activitatile pe care le desfasoara).
• Concentrare si perseverenta necesare pentru a-ti duce planul la bun sfarsit. Stiti cum stau atletii in blockstart? Va amintiti tensiunea acumulata in toti muschii, concentrarea care se citeste pe chipul lor in asteptarea semnalului de pornire? Cam asa trebuie sa va gaseasca si pe voi momentul in care se incheie sirul calatorilor care coboara din metrou. Urcarea in tren nu este o treaba usoara si ea se bazeaza exclusiv pe puterea mentala de care dam dovada. Daca lasam indoiala sa-si faca loc in mintea noastra suntem pierduti, idei de genul “au coborat sapte; inaintea mea mai sunt vreo douazeci; sigur nu apuc sa urc si eu” sunt reteta clara pentru esec. Trebuie sa-ti spui iar si iar: eu urc in acest tren, el nu va pleca fara mine! Un moment de ezitare al celui din fata este o sansa pentru tine, profita de ea!

Iata de ce sustin, cu toata convingerea, ca a merge pe termen lung cu metroul pe ruta Pipera inseamna transformare, adaptabilitate fizica si psihica, intr-un cuvant, progres! Si nu, nu glumesc! Daca vreti sa va demonstrati voua pe viu teoria evolutionista a lui Darwin luati-va un job in Pipera si haideti cu noi … cu metroul … deveniti si voi noul OM de Metrou Pipera!