Când obrajii nu se vor mai înroși și inima nu va mai “sparge” pieptul

Să avem curajul să riscam ?!

Când obrajii nu se vor mai înroși și inima nu va mai “sparge” pieptul înseamnă că totul va fi devenit obișnuit. Dar asta nu este neapărat ceva rău! Obișnuința ne ferește de neprevăzut, de emoții, de trăiri.  Obișnuința este prietenă cu calmul, cu … azi la fel ca ieri și mâine la fel ca azi … cu confortul dat de lipsa oricărei surprize. Adică cu starea aceea “de grație” în care știm exact ce urmează să se întâmple în fiecare dintre cele 720 de minute ale fiecărei zile și în care dormim profund și fără vise în restul de 720 de minute ale fiecărei nopții.  Provocări?! Emoții?! Trăiri de care nu gândeam că putem fi în stare?! Nopți întrerupte brusc de vise atât de vii, atât de copleșitoare?! De ce le-am vrea? Nu este liniștea un ideal pe care cei mai mulți dintre noi îl caută? … Sau nu?! Ar trebui, oare, să avem curajul să riscăm ?!

          Când obrajii nu se vor mai înroși și inima nu va mai “sparge” pieptul înseamnă că vom fi ales să trăim în alb și negru. Dar asta nu este neapărat ceva rău! Câtă elegantă, cât rafinament ascund aceste două non-culori. Nu dai greș niciodată cu alb și negru! De ce ne-am încurca în nuanțe? Bleo, oranj, violet … doar complicații inutile! … Oare?!

          Când obrajii nu se vor mai înroși și inima nu va mai “sparge” pieptul înseamnă că fiecare răsărit și fiecare apus va fi doar un inceput și un final de zi … că Parisul va fi doar un oraș aglomerat și cam murdar … că primăvara va fi doar anotimpul alergiilor iar toamna: … sezonul ploilor mărunte și reci, al virozelor de tot felul. Dar asta nu este neapărat ceva rău sau neadevărat! … Sau este?!

          Când obrajii nu se vor mai înroși și inima nu va mai “sparge” pieptul înseamnă că ochii vor rămane uscați când venim sau când plecăm. Înseamnă că lacrimile care îi inundau într-un mod absolut copilăresc și total nepotrivit vor fi secat … iar ei își vor face doar treaba pentru care sunt făcuți: vor privi … și atat! Dar asta nu este neapărat ceva rău! Lacrimile care curg fără să poată fi oprite deși mintea strigă: “Opriți-vă! Opriți-vă!” sunt, nu-i asa, doar o formă de slăbiciune puerilă și incomodă. Și, cine și-ar dori pe lumea asta să fie “slab”?!

          Când obrajii nu se vor mai înroși și inima nu va mai “sparge” pieptul vom fi oare mai fericiți? Sau, dimpotrivă, ne va cuprinde tristețea? … Tristețea aceea copleșitoare … că a trecut prin fața noastră un “tren” către o destinație necunoscută plină de emoții, plină de culori, plină de neprevăzut, plină de provocări, plină de riscuri… iar noi suntem în continuare pe peron și îl privim … cum se duce și se tot duce! Dar asta nu este neapărat ceva rău! Pentru că oamenii “puternici” nu se abat de la “drumul lor”, nu-i așa?! Sau … cine mai știe?! Și ce importantă ar mai avea?! Oricum se va fi dus!

          Poate undeva, cândva … cine știe peste cât timp … ne vom surprinde zâmbind ușor, doar pentru noi … și vom retrăi în gând, cu nostalgie, “clipa” aceea. “Clipa” aceea, scurtă, în care ne-am simțit atât de norocoși … norocoși că râdeam și că plângeam, … norocoși că visam, … norocosi că puteam vorbi despre orice și că simțeam că suntem pe deplin înțeleși, … norocoși că puteam avea în viața noastră atât liniștea cât și tumultul, emoția … și, … poate mai mult decat orice … norocoși că ne bucuram atât de mult de fiecare zi … chiar și de o zi de LUNI.

          Și poate că atunci, din nou, pentru încă o ultimă dată, obrajii se vor înroși și inima va bate cât să “spargă” pieptul! Dar ce folos!

„Cred că unul dintre cele mai mari riscuri în viață este să nu ai niciodată curajul să riști.” – Oprah Winfrey