Mocha cu frisca … si scortisoara

Ma fascineaza vartejul care se creeaza in cana fierbinte si aburinda. Privesc vrajita cum frisca alba si fina plonjeaza in negrul cafelei, se contopesc una cu alta, se intregesc, se completeaza. Mireasma intensa puternica si amaruie a cafelei proaspat macinate, potolita parca de aroma dulce si vanilata a spumei de frisca, imi trezeste simturile si le pregateste pentru … poveste. Iar peste toate “ninge” fin, ca o pulbere de stele, putina scortisoara!

          Iubesc povestile spuse si ascultate in timp ce mainile strang bland peretii fierbinti ai canii cu cafea, in timp ce ochii privesc in infinitul celorlalti ochi, in timp ce aromele imbietoare imbata simturile iar inima urmeaza intocmai firul povestii: … acum uita sa mai bata pentru ca imediat mai apoi sa o ia cu totul razna!

          Ziduri de sticla se ridica parca de jur imprejur. In afara lor se zareste lumea … lumea aceea, cea de toata ziua, zgomotoasa, alerta si indiferenta  … dar inauntru este altceva, inauntru este caldura si emotie. Inauntru este de Poveste!

          Buzele sorb cu nesat din lichidul fierbinte in timp ce sufletul si mintea asculta sau vorbesc … intreaba sau raspund … rad sau plang … traiesc Povestea! Iar in Poveste totul este posibil, nu-i asa?!  Povestile pot fi despre orice, pentru ca … nu stiu cum si nu stiu de ce … dar in lumea aceasta noua, neasteptata, unica nu exista nimic despre care sa nu se poata vorbi, cu usurinta si sinceritate, fara teama aceea prosteasca de a fi judecat sau chiar mai rau, de a nu fi inteles!

          Doar timpul se incapataneaza sa strice magia! La inceput ne bate usor pe umar, soptind timid: ‘tic – tac” pentru ca apoi sa devina din ce in ce mai insistent. Iar cand vede ca ne incapatanam sa uitam de el iti pune in mana betisorul acela de lemn … care incepe sa se franga in bucatele din ce in ce mai mici pentru a dispare apoi, usor precum nisipul fin dintr-o clepsidra, in cana deja goala !

          Si atunci sufletul ar vrea sa strige:

– NU! … Nu inca! Nu vezi ca Povestea este inca departe de final?!

          Dar lupta este nedreapta, zidurile de sticla incep incet-incet sa se ridice, realitatea revine in peisaj. Iar din tot zbuciumul interior, din toata lupta aceea inegala, tot ce mai poate fi spus, soptit, ca o ultima ruga, este:

          – Inca 5 minute?!

          … Apoi: asteptarea, speranta, dorinta de a reveni cat mai curand in lumea de poveste … in fata cu o cana de Mocha cu frisca si scortisoara … medie !